Ortodontie

    Ortodontia este o specializare a medicinei dentare care se ocupă de corectarea anomaliilor dentomaxilare. Dintii strambi sau care nu sunt aliniati corect sunt mai greu de întretinut si pot fi pierduti mai devreme datorita carierii şi parodontopatiei, obligand muschii masticatori la un efort suplimentar ce poate duce la dureri de cap, disfuncţia ATM şi dureri la nivelul gatului, umarului şi spatelui. Un alt dezavantaj este aspectul inestetic al dintilor strambi sau nealiniati corect.

    Avantajele tratamentului ortodontic includ o mai bună sănătate orală, un aspect mai plăcut şi o durabilitate mai mare a dinţilor.
    Specialistul în acest domeniu se numeste ortodont. Medicii ortodonti efectueaza studii suplimentare cu o durata de cel putin doi ani după cei patru ani de studiu de medicina dentara în cadrul unui program de specializare aprobat de Asociatia Americana a Medicilor Dentisti.

Cum aflu daca am nevoie de tratament ortodontic?
   
    Numai medicul dentist sau ortodont poate determina dacă aveţi nevoie de un tratament ortodontic. Pe baza unor instrumente de diagnostic care includ anamneza medicala şi dentara completa, un examen clinic, mulajul danturii, radiografii şi fotografii speciale medicul dentist sau ortodont decide dacă se recomanda tratamentul ortodontic şi elaboreaza un plan de tratament individual.
    Dacă aveţi unul dintre următoarele semne, sunteti un potential candidat pentru tratamentul ortodontic:
    •    Supraocluzie verticala (overbite) – când dintii frontali superiori ies cu mult în fata celor inferiori
    •    Ocluzia inversa (underbite) – un aspect de buldog când dintii frontali inferiori sunt iesiti mult în fata, sau cei superiori sunt retrasi mult în spate
    •    Ocluzie încrucisata – cand dintii superiori nu se potrivesc în fată peste cei inferiori la o muscatura normala
    •    Ocluzie deschisa – formarea unui spatiu între suprafetele ocluzale ale dintilor frontali şi/sau laterali atunci când muscati pe dintii posteriori
    •    Malocluzie pe linia mediană – când centrul dintilor frontali superiori nu se aliniază cu centrul dinţilor frontali inferiori
    •    Dinti distantiali – spatii interdentare sau „brese edentate”, rezultat al lipsei dintilor sau al dintilor care nu umplu toata arcada
    •    Inghesuire dentara – cand exista prea multi dinti pentru a avea loc pe arcada dentara

La ce ajuta tratamentul ortodontic?

    Exista multe tipuri de aparate, atat fixe cat şi mobile, pentru realinierea dintilor, reantrenarea muschilor si influentarea cresterii maxilarelor. Aparatele ortodontice functioneaza prin exercitarea unei presiuni uşoare asupra dintilor şi maxilarelor. În functie de severitatea problemei dumneavoastra medicul dentist va recomanda tipul de aparat corespunzator.
    Aparatele ortodontice fixe includ:
    •    Aparatele ortodontice clasice : sunt cele mai frecvente, formate din inele, sarme si/sau bracketuri. Inelele se fixeaza în jurul dintilor/dintelui şi servesc ca ancore pentru dispozitiv, iar bracketurile sunt în general fixate pe suprafaaa frontala a dintelui. Ligaturile de sarma trec prin bracketuri si sunt atasate de inele. Strangerea ligaturilor de sarma exercita presiune asupra dintilor, facandu-i sa migreze treptat în noua pozitie.   Aparatele ortodontice se ajusteaza de obicei lunar pentru obtinerea rezultatelor dorite, iar purtarea lor poate dura intre cateva luni si cativa ani. În prezent aparatele ortodontice sunt mai puţin voluminoase, mai usoare si contin mult mai putin metal decat în trecut. Pentru copii se gasesc în culori vii, în timp ce adultii prefera variantele transparente, invizibile.
    •    Aparate ortodontice fixe speciale : utilizate pentru controlul sugerii policelui sau al protruziei limbii sunt fixate pe dinti cu inele. Fiind foarte incomode în timpul masticatiei se folosesc numai când sunt imperios necesare.
    •    Mentinatoare de spatiu fixe : în cazul pierderii premature a unui dinte de lapte se foloseşte un mentinator de spatiu pentru a tine edentatia deschisa pana la eruperea dintelui permanent. Pe unul din dintii care incadreaza bresa edentata se fixeaza un inel de la care se extinde o sarma catre celalalt dinte invecinat bresei.

     Aparatele ortodontice mobile includ:
    •    Gutiere : alternativa a aparatelor ortodontice clasice pentru adulti, gutierele în serie sunt recomandate din ce în ce mai frecvent de un mare numar de ortodonti pentru realinierea dintilor in acelasi mod în care actioneaza si aparatele, insa fara sarme şi bracketuri metalice. Gutierele sunt practic invizibile şi se scot în timpul mesei, periajului şi folosirii atei dentare.
    •    Mentinatoare de spatiu mobile : actioneaza la fel ca si mentinatoarele de spatiu fixe. Acestea sunt executate dintr-o bază acrilica ce se muleaza pe maxilar, fiind formate din ligaturi de sarma sau din plastic fixate intre dinti pentru menţinerea spatiului deschis dintre acestia.
    •    Aparate pentru repozitionarea maxilarului : numite si „sine”, acestea se poarta pe maxilar sau mandibula pentru a obisnui maxilarele sa se inchida intr-o pozitie mai favorabila. Se folosesc în disfunctia articulatiei temporomandibulare (ATM).
    •    Scuturi labiale/vestibulare : se interpun între buze/obraji si dinti. Muschii buzelor şi obrajilor pot exercita presiune asupra dintilor, de aceea se folosesc aceste „amortizoare” pentru a le detensiona.
    •    Arc transpalatinal : un dispozitiv utilizat pentru largirea arcadei maxilarului. Acesta consta dintr-o placa de plastic fixata pe valul palatin. Presiunea exterioara exercitata de placă prin strangerea unor şuruburi forţează articulaţiile osoase ale palatului sa se distanteze, largind bolta palatina.
    •    Aparate de contentie mobile : se poartă fixate pe valul palatin pentru a preveni migrarea dintilor inapoi in poziyia iniţiala. Acestea pot fi modificate pentru a folosi la prevenirea sugerii policelui.
    •    Dispozitive cranio-cervicale de tracyiune : acestea au o chinga in jurul gatului atasata în fata de un arc facial extraoral metalic. Dispozitivul cranio-cervical de tractiune încetineste cresterea maxilarului superior si tine pe loc dintii posteriori în timp ce dintii frontali sunt trasi inapoi.

       Majoritatea bracketilor metalici sunt confectionati din otel inoxidabil in forma austenitica, rezistenta lui la coroziune fiind sporita prin invelirea bracketilor metalici traditionali in platina sau aur, sau prin confectionarea din titan pur sau aliaje ale acestuia.

Din punct de vedere al modului in care se ataseaza arcul ortodontic la bracket, un Aparat Dentar Metalic poate fi traditional sau autoligaturant. In cazul celui traditional, care este si cel folosit preponderent in cabinetul nostru, arcul este ancorat la bracket prin intermediul unei ligaturi metalice sau elastice. Ligaturile elastice pot fi transparente sau colorate si se schimba de obicei lunar. In cazul aparatului dentar metalic autoligaturant, arcul ortodontic este mentinut in bracket printr-un dispozitiv de tip “usita”. La randul lor, aceste tipuri de aparate pot fi active sau pasive.

Avantaje Aparat Dentar Metalic

  • Pretul cel mai mic
  • Perioada de tratament de obicei mai scurta
  • Puteti alege o ligatura de culoare inchisa pe care nu vor fi vizibile petele de cafea/cola/nicotina/etc
  • Rezistenta mare la deformare in timpul masticatiei si manevrelor ortodontice din timpul tratamentului.
  • Cei aurii au in general un aspect mai placut.

Dezavantaje Aparat Dentar Metalic:

  • Mai vizibil decat cel ceramic/safir/lingual/Invisalign
  • Uneori provoaca disconfort mai mare la nivelul obrajilor/buzelor decat celelalte aparate dentare ( disconfortul dispare in 1-2 saptamani)
  • Unele tipuri de bracketuri care nu sunt invelite intr-un strat de aur sau platina pot elibera elemente precum nichel si crom in mediul bucal

Avantaje Aparat Dentar Ceramic:

  • Mai putin vizibil decat cel metalic
  • Pret mai mic decat aparatul lingual INCOGNITO sau Invisalign
  • Uneori provoaca disconfort mai mic decat cel metalic la nivelul obrajilor si buzelor.
  • Exista un tip de bracket-uri ceramice prevazute cu slot metalic.  Acestea imbina excelent avantajele estetice ale ceramicii cu functionalitatea sporita a slot-ului metalic. Aceste tipuri de bracket-uri sunt preferatele noastre! Cereti mai multe detalii medicului ortodont cu ocazia primei vizite in cabinetul nostru.
  • Poate fi utilizat la pacientii cu alergie la nickel atunci cand sunt integral ceramici.

Dezavantaje Aparat Dentar Ceramic:

  • Pret mai mare decat cel metalic
  • Tratamentul  poate dura uneori mai mult fata de situatia utilizarii unuia metalic pentru ca frictiunea dintre ceramica bracket-ului si arcul ortodontic este mai mare. Acest lucru poate fi evitat insa prin utilizarea unui aparat dentar ceramic cu slot metalic.
  • Cu timpul isi poate modifica culoarea sub actiunea diversilor pigmenti alimetari
  • Potential mare de abraziune a dintilor opusi arcadei dentare pe care se monteaza, nefiind de obicei recomandati la arcada inferioara dentara.
  • Mai putin rezistenti decat cei metalici, putandu-se fractura in timpul masticatiei sau diverselor manevre ortodontice din cursul tratamentului.
  • Risc mai mare de fracturi ale smaltului  odata cu indepartarea de pe dinte.
  • Unele tipuri de bracket-uri ceramice au dimensiuni mai mari decat cele metalice.

 
Avantaje Aparat Dentar Safir
:

  • Bracket-uri transparente
  • Mai putin vizibil cand dintii sunt mai albi. Daca dinti au o nuanta galbuie, cel din safir poate deveni mai vizibil decat cel ceramic.
  • Uneori poseda o mai mare rezistenta mecanica si la colorarea din pricina pigmentilor alimentari.

Dezavantaje aparat dentar safir:

  • Pret mai ridicat
  • Risc mai mare de fractura a smaltului la indepartare de pe dinti.
  • Risc de abraziune (uzura) sau fractura a smaltului dintilor de pe arcada opusa. Acesta este unul din motivele pentru care de obicei nu este indicat la arcada inferioara (mandibulara)
  • Risc de fractura al bracket-ului mai mare decat in cazul celui metalic.



 

Testimoniale:

Recomand cu placere!
Mihai, Pacient
Mii de multumiri pentru lucrarile si tratamentul pe care mi le-ati oferit!
Stancu Stefan, Pacient
Felicitari echipei prestige,o echipa tanara si competenta.La cat mai multe realizari profesionale.
vladu cornel, Pacient
Am fost cu un voucher pentru detartraj si plomba simpla si sunt foarte multumita de rezultat. Recomad! Eu cu siguranta voi reveni.
Andra, Pacient
Profesionisti. Ma bucur ca am apelat la serviciile acestei clinici !
Alexandra, Pacient

Spune ne parerea ta!

Numele Dvs.:
Parerea Dvs.: